Casa şi Nicuşor aveau o înţelegere: dacă tu rezişti, rezist şi eu; dacă tu mă salvezi, şi eu te salvez. Ani de-a rândul, căsuţa lui Nicuşor şi dictatorul au fost într-o luptă surdă, cine-o duce mai mult. Casa rezistase printr-o minune furiei devastatoare a lui Ceauşescu, care demolase cartiere întregi din Bucureşti ca să construiască în locul lor mari bulevarde cu clădiri înalte, urâte, uniforme, ca nişte şiruri de nişe mortuare. Pentru el însuşi radica un mormânt faraonic clădit sus, într-o parte distrusă a Bucureştiului, căruia îi zicea pompos Casa Popurului. Doar să fi trecut dictatorul într-o zi pe strada lui Nicuşor şi să fi dat din mână uşor, gest pe care suita era obişnuită să-l interpreteze. Era un ordin care-nsemna: „Dărâmaţi casa!" Lui Nicuşor îi era dragă casa în care se născuse şi groaza de excavatoare îl făcea să trăiască tot timpul cu inima cât un purice. Se vedea îngroşând rândurile celor evacuaţi, oameni din toată ţara rămaşi fără casă, fără cartier, fără sat. Anii treceau, casa rezista cu greu. Nicușor fusese expropriat și locuia doar într-o parte a ei, ca simplu chiriaș. Restul îi fusese luat și dat unor favorizaţi ai regimului. Nicuşor lupta cu nesomnul citind şi scriind versuri pline de teamă şi de speranţă în caiete care se-adunau prin unghere şi holuri, amestecate cu teancurile de cărţi procurate păcălind cenzura. Nicuşor scria noaptea, însoţit de ronţăitul câtorva cari harnici şi de cursele moliilor printre teancurile de cărţi. Când a izbucnit revolta populară, Ceaușescu a fugit ca un șobolan, a fost prins ca un șobolan și lichidat ca un șobolan. Casa a răsuflat uşurată, dar Nicuşor tot nu putea să doarmă. Recuperarea casei, a întregii lui case, a devenit un coşmar, o golgotă birocratică, perpetuare, de-a lungul anilor, a arbitrarului dictatorului. O dată, târziu în noapte, după o zi de demersuri absurde şi bacşişuri zadarnice, Nicuşor a apucat la-ntâmplare un caiet dintre cele mai vechi şi, deschizându-l, a dat de-o molie, încerca să fugă cu mişcări spasmodice şi nehotărâte. Fără să aibă habar că-n insectă era încarnat Ceauşescu, Nicuşor a-nchis brusc caietul. Apoi a contemplat îndelung pata cenuşie care-a rămas imprimată şi-a scris următoarele versuri:

Am lăsat azi
între versurile mele
un minuscul
neînsamnat
cadavru de-argint.

A pus caietul la loc, a citit o vreme și s-a dus la culcare, învins de-un somn tihnit, cum nu mai dormise din vremea în care, soldat fiind, trebuia să se refacă după o zi dublă de militar şi mână de lucru gratuită. A dormit douăzeci şi două de zile şi douăzeci şi două de nopţi, la capătul cărora s-a trezit proaspăt ca o floare.